Prezentăm pe întelesul tuturor 8 reguli de siguranță pe internet pentru copii și părinți.
1. Fii întotdeauna atent când navighezi pe Internet
Fii selectiv în accesarea site-urilor pentru informare sau pentru descărcarea materialelor și programelor cautate. De asemnea, jocurile alese pentru recreere nu trebuie sa vă afecteze performanțele școlare.
2. Nu da niciodată informații persoanelor întâlnite pe Internet despre tine sau familia ta, cum ar fi:
• Numele
• Vârsta
• Numarul de telefon
• Fotografii personale
• Adresa la care înveți
• Locul de muncă al parinților
• Detalii de pe card
3. Parolele sunt secrete și îti aparțin
Parolele sunt ca și cheile de la casă, nu i le dai nimanui, nici macar cunoscuților- cu excepția parintilor! Trebuie să –i refuzi întotdeauna pe prietenii care iți cer parola deoarece aceștia pot folosi adresa ta de email pentru a trimite mesaje jignitoare sau de a intra pe site-uri interzise. Dacă banuiești că parola ti-a fost divulgată, schimb-o imediat!
4. Dacă vrei să te întânlești în mod real cu persoana cunoscută pe Internet
Anunță-ți parinții pentru a te însoți. Nu merge niciodată singur. Preferabil, într-un loc public. Oamenii pot fi foarte diferiți de ceea ce par a fi pe Internet. Datele privind identitatea lor (nume, sex, vârstă) sunt deseori false în scopul de a patrunde mai usor într-un grup de tineri.
5. Pastrează cu mare grijă fotografii cu tine sau cu familia ta
Lista cu persoanele care îți pot vedea profilul trebuie să fie cât mai scurtă pentru a evita ca informațiile despre tine să ajungă și la alte persoane. Nu uita: fotografiile sau filmulețele odată postate, ramân pentru totdeauna pe Internet, chiar dacă le ștergi.
6. Nu tot ceea ce vezi sau citești pe Internet este adevarat
Fii inteligent, folosește și alte surse (cărti, reviste de specialitate) și creează-ți propria opinie la ceea ce este adevarat sau fals. Astazi, crearea unei pagini web sau postarea de informații, este foarte simplu, la îndemâna multor persoane, și în acest mod multe informații sunt neverificate, existând riscul de a fi greșite.
7. Fii atent la jocurile sau programele gratuite pe care pe descarci pe calculator
Instalarea acestora cu nerespectarea drepturilor de autor este nelegală.
Totodată, ele pot conține viruși sau spyware. Ori urmaresc să te direcționeze către pagini ilegale sau cu conținut nepotrivit.
8. Dă dovadă de respect, chiar dacă nu-i cunoști pe cei cu care comunici
Obligația ta este de a-i proteja și tu pe alții. Nu trimite imagini sau cuvinte jignitoare, agresive niciunei persoane indiferent de situația de conflict în care te gasești.
__________
Te invităm să faci alegerea potrivită pentru excelența în educație. La clubul IT Junior misiunea noastră este să oferim cel mai potrivit mediu pentru dobândirea abilităților de IT. Copii sau adolescenți, începători sau cu nivel avansat, oferim cursuri de IT /Informatică pentru copii cu vârste între 8-16 ani adaptate pe nevoile fiecăruia.
Urmărește-ne pe Facebook și Instagram!
Pentru că domeniul IT este viitorul!